MALU WILZ ROMÂNIA – FEEL YOUR BEAUTY
În România, MALU WILZ s-a constituit ca reprezentanță independentă încă de acum 19 ani, grație fondatorilor săi, Manuela și Marcel Sandhof. Astăzi, MALU WILZ România funcționează atât ca promotor național al brandului cât și ca laborator de creație în domeniul beauty, în cadrul căruia se întrunesc profesioniștii consacrați și pasionații de make-up, dezvoltându-se astfel, Academia MALU WILZ România, ca platformă inovatoare de cursuri sub forma unui învățământ complementar, dedicate personalului de specialitate din România și persoanelor interesate de aceasta artă care inspiră, motivează ascensiunea și angrenează imaginația.
MALU WILZ România funcționează ca unic importator și distribuitor în România al produselor profesionale MALU WILZ ce sunt clasificate în două categorii principale: Make-up Professional și SkinCare Professional. Cu o tradiție și o experiență de aproape 35 de ani în lumea cosmeticii și a machiajului profesional, brandul MALU WILZ străbate timpurile promovând un concept propriu și inovator, grație echipelor de specialiști, adaptându-se rigorilor specifice impuse de evoluție, trenduri, și nu în ultimul rând, de consumatori. MALU WILZ ROMÂNIA a devenit cunoscută prin intermediul emisiunilor TV, a revistelor de specialitate, a târgurilor de cosmetice, seminariilor de prezentare şi de instruire a profesioniștilor și totodată datorită cursurilor și trainingurilor de specializare şi nu în ultimul rând, datorită canalelor de comunicare online și social media. În prezent, sute de saloane, make-up artiști și cursanți din România lucrează cu produse profesionale MALU WILZ iar tendinţa este în creştere! Echipa noastră de profesionişti și consilieri este zilnic la dispoziţia partenerilor şi a persoanelor interesate, telefonic, pe e-mail sau prin intermediul social media.
PRIN CE SE REMARCĂ PRODUSELE DIN COLECȚIA COSMETICĂ DECORATIVĂ?
Palete cromatice actuale şi conform ultimelor tendinţe internaționale, care permit realizarea unui machiaj profesional şi creativ, calitate superioară şi compatibilitate optimă cutanată, testată și confirmată dermatologic și oftalmologic, proprietăţi superioare la aplicare şi termen de valabilitate extins, produse de tip refill (de exemplu elegantele Beauty Boxes, cu ajutorul cărora puteţi combina, schimba şi completa fardul de pleoape şi fardul de obraz după cum doriţi – simplu, practic, ecologic şi economisind bani). Totodată MALU WILZ vă oferă o gamă de produse speciale, interesante, de exemplu produsele din gama Camouflage pentru acoperirea impurităţilor şi anomaliilor tenului, produse profesionale pentru contouring, strobing,baking, draping, produse HD, etc. MALU WILZ ROMÂNIA prezintă de două ori pe an (în pas cu tendinţele actuale din München, Paris şi New York) noile trenduri cromatice pentru sezonul primăvară-vară şi toamnă-iarnă iar periodic, lansează produse unice, de sezon sau tratamente inovatoare cu ingrediente naturale.
Ce trebuie să ştiţi despre PRODUSELE PROFESIONALE DE ÎNGRIJIRE FACIALĂ:
Conceputul de îngrijire MALU WILZ – liniile de produse exclusive servesc unui ten vizibil înfrumuseţat. Pielea, cel mai mare organ al corpului uman, este în acelaşi timp cea mai sensibilă şi cea mai importantă. Un rol important în starea noastră psihică este reprezentat de aspectul de prospeţime şi tinereţe. Orice tip de piele este frumos dacă este îngrijit corect! Fie că optaţi pentru tratamentul cosmetic în cadrul unui centru de înfrumusețare, fie că vă îngrijiţi zilnic acasă, cu produsele de îngrijire de la MALU WILZ obţineţi rezultate excelente, imediat vizibile. Îngrijiţi-vă permanent pielea! Aceasta vă va răsplăti cu un aspect radiant şi veţi avea siguranţa că aţi ales îngrijirea optimă.
Conceptul de îngrijire SKINCARE de la MALU WILZ, vă oferă libertatea de a stabili un program de îngrijire facială perosnalizat, în funcţie de dorinţele şi nevoile individuale, datorită noilor tehnologii şi substanţelor active atent selecţionate. Cu produsele exclusiviste veți obţine rezultate optime de îngrijire; gamele de produse cu acţiune intensă şi produsele speciale de lux vin să completeze programul zilnic de răsfăţ. Pe lângă această gamă largă de produse extrem de eficiente, produsele profesionale pentru ten gras, cu impurităţi şi sensibil completează conceptul de îngrijire de la MALU WILZ.
TRATAMENTE COMPLETE CU PRODUSELE PROFESIONALE MALU WILZ!
Bucuraţi-vă de o scurtă vacanţă pentru trup şi suflet! În aceste timpuri, în care totul se derulează cu repeziciune, tânjim adesea după momente de linişte şi relaxare. Luaţi o pauză de la activitatea cotidiană şi bucuraţi-vă de un tratament regenerant MALU WILZ într-un centru de înfrumuseţare. Indiferent dacă optaţi pentru acizi vegetali pentru întinerirea pielii sau pentru substanţe active minerale, încărcaţi-vă de energie şi răsfăţaţi-vă cu un tratament complet. Datorită procedurilor de îngrijire atent stabilite şi produselor de înaltă calitate de la MALU WILZ, tratamentul de îngrijire va avea efectul unei scurte vacanţe în care vă puteţi bucura de îngrijire intensă şi de o stare de bine absolută. Tratamentele de relaxare MALU WILZ îndeplinesc toate dorinţele – pielea obosită va arăta rapid cu câţiva ani mai tânără, iar masajul de relaxare va restabili echilibrul între trup şi spirit.
Trenduri bianuale exclusiviste, lansări de produse cu caracter tematic și neapărat în concordanță cu tendințele internaționale, programe structurate de îngrijire facială, game de produse cu acțiune intensivă, produse speciale de lux, o platformă inovatoare de cursuri sub forma unui învățământ complementar dedicat personalului de specialitate din România și persoanelor interesate de aceasta artă, magazin on-line, produse eco și skin friendly netestate pe animale…un ansamblu ce consolidează MALU WILZ ca brand profesional de renume internațional.
CURSURI ALE ACADEMIEI MALU WILZ – MAI APROAPE DE VOI!
Încă de la fondarea companiei în România, în 2003, MALU WILZ România a organizat workshopuri şi seminarii de specializare în make-up şi cosmetică facială, atât la nivel naţional cât şi internaţional, direct în München la sediul central al MALU WILZ BEAUTÉ sau în Berlin la Institutul propriu de înfrumuseţare, MALU WILZ BEAUTY AND SPA BERLIN. Seminariile noastre se bucură de o largă participare, iar locurile disponibile se ocupă în totalitate. Pentru a continua această tradiţie, ne bucurăm să vă anunţăm că în primăvara anului 2013 s-a inaugurat un centru de cursuri in Piteşti, în cadrul Academiei MALU WILZ România. Acest centru de cursuri ne va da posibilitatea să vă împărtăşim cunoştinţele noastre în domeniul cosmeticii și al machiajului profesional. Vă aşteptăm cu drag să vă înregistraţi la workshopurile, întâlnirile beauty cu specialiştii MALU WILZ, la seminariile de specializare dedicate profesioniştilor debutanţi şi consacraţi. Veţi fi informaţi cu regularitate cu privire la evenimentele organizate în cadrul Academiei MALU WILZ România şi la nivel naţional în cadrul manifestărilor cu specific beauty.
Concepută ca un program de promovare cu ocazia a 10 ani de existență pe piața de beauty din România, dezvoltarea MALU WILZ România a însemnat pe langă foarte multă muncă, acumularea de experiență, idei, proiecte și teorii îndrăznețe, concepte noi… toate concretizate într-o platformă inovatoare de cursuri sub forma unui învățământ complementar, dedicate personalului de specialitate din România și persoanelor interesate de aceasta artă care inspiră, motivează ascensiunea și angrenează imaginația.
MALU WILZ ACADEMY este o nouă platformă de îndrumare a partenerilor MALU WILZ, constituie o rampă de lansare pentru cât mai multe talente și consolidează MALU WILZ ca brand profesional de renume internațional.
Vă așteptăm cu drag să petreceți momente inedite în lumea fermecătoare a culorilor și a miresmelor binefăcătoare, mărci proprii ale produselor de lux MALU WILZ, într-o atmosferă elegantă, exclusivă și, nu în ultimul rând, de înalt profesionalism. Dorim să vă adresăm mulțumiri pentru interesul și încrederea acordate, pentru timpul alocat și pentru solicitările transmise direct la sediul MALU WILZ România din Pitești sau prin reprezentanții noștri zonali. Deveniți astăzi partener sau client MALU WILZ România și beneficiați de sfaturile și serviciile echipei noastre de profesioniști!
Pentru a afla beneficiile unui parteneriat, așteptăm solicitarea dvs. pe adresa noastră de e-mail: malu.wilz@yahoo.com, office@maluwilz.ro, marketing@maluwilz.ro, dpo@maluwilz.ro sau info@maluwilzromania.com
Poartă-ţi frumuseţea în fiecare zi cu produsele MALU WILZ! Te așteptăm cu drag la showroomul MALU WILZ din Pitești, Calea Craiovei, nr. 152, un atelier de creație destinat iubitorilor și dependenților de beauty, un beauty place unde frumuseţea e la ea acasă, un loc de întâlnire pentru exponenții saloanelor de specialitate din Pitești și din țară, dedicat make-up artiștilor consacrați sau debutanți, cât și consumatoarele de produse profesionale, un loc unde se pot testa și cumpăra produsele MALU WILZ, unde te poți informa despre ultimele tendințe din domeniul beauty.
Vizitați platforma dedicată profesionișilor consacrați sau în devenire și înscrieți-vă în secțiunea Profi MUA pentru a beneficia de discounturi preferențiale!
Vă așteptăm cu drag! Echipa MALU WILZ România
COMPANIA MALU WILZ BEAUTÉ GERMANIA
GEFÜLTE SCHÖNHEIT
Cu o istorie pornind din vechiul München de acum trei decenii, unde au fost concentrate departamentele de creație, dezvoltare produse, distribuție, producție și întreg departamentul logistic, MALU WILZ rămâne tributară eleganței, frumuseții și rafinamentului în stilu-i inconfundabil, mereu în trend cu tendințele internaționale. Astfel, până la prezența la nivel internațional, nu a fost decât un singur pas!
MALU WILZ este un brand din Germania ce are în portofoliu produse profesionale de îngrijire facială, cu ingrediente şi active cosmetice de înaltă calitate pentru susţinerea şi regenerarea pielii pornind din straturile profunde ale acesteia şi o linie exclusivă de cosmetică decorativă, ce cuprinde produse de make-up cu rezistenţa îndelungată şi culori sublime pentru a aduce în prim plan frumuseţea fiecăreia dintre noi.
MALU WILZ este un brand preferat de profesioniştii cosmeticieni şi make-up artiştii, exponenţi ai domeniului frumuseţii din întreaga lume. Faceţi cunostinţă cu produsele MALU WILZ şi optaţi pentru un program elaborat de îngrijire a pielii, pentru sănătatea acesteia şi rezultate vizibile pe perioada îndelungată. De la produse cosmetice cu rol intens hidratant cu continut de acid hiauronic şi alge marine pâna la creme de regenerare şi elixiruri ce conţin active cosmetice premium (colagen, caviar, particule de aur, extracte naturale bio) – puteţi găsi produsele ideale dedicate tuturor tipurilor de ten şi nevoilor speciale de îngrijire ale acestora.
Linia de cosmetică decorativă de la MALU WILZ Beaute oferă echilibrul perfect între produse ce conferă o frumuseţe naturală şi atemporală şi o paletă de culori mereu în trend cu tendinţele lansate de prestigioase metropole internaţionale din domeniul fashion. Extrem de durabile şi rezistente, cu o toleranţă optimă dermatologică şi oftalmologică şi aplicare facilă. Produse create şi fabricate în Germania.
FILOZOFIE
Furnizorii de produse de înfrumusețare trebuie de asemenea să promoveze și să prezinte aceste produse într-un mod cât mai elegant și frumos! De aceea căutam tot timpul oportunități inovatoare de prezentare a produselor noastre pentru a oferi eficacitate, ergonomie și autonomie centrului dvs. de înfrumusețare. În acest concept se încadrează dispozitivele tip display – o modalitate atractivă de expunere, ce garantează o prezență puternică pe piață.
Mai mult, susținem promovarea brandului cu propuneri de tratamente speciale și concepte de vânzare, oferind algoritmi specifici de calcul, șabloane de corespondență și suport publicitar, toate special adaptate institutului dvs. de înfrumusețare. În spațiul virtual, vă oferim imagini concludente, materiale inspiraționale și informații detaliate pentru toate gamele de produse. Suntem bucuroși și dornici să vă sfătuim și să vă ajutăm în identificarea modalității de prezentare care se potrivește cel mai bine institutului dvs.! Beneficiați de creativitatea noastră pentru succesul dvs!
PRODUSE NETESTATE PE ANIMALE
MALU WILZ Beauté nu efectuează niciun fel de teste pe animale și nici nu colaborează cu centre ce utilizează aceste teste. Testarea pe animale a produselor cosmetice a fost interzisă în conformitate cu legea Animal Welfare Act, privind bunăstarea și protejarea animalelor înca din 1986. Începând cu luna martie a anului 2011, a fost introdusă o interdicție asemănătoare privind materiile prime pentru produsele cosmetice, interdicție pe care MALU WILZ Beauté a respectat-o și o susține în mod expres. În conformitate cu această legislație, materiile prime folosite la realizarea produselor cosmetice nu vor mai fi testate pe animale deși nici înainte de această dată nu au fost testate în mod cert pe animale. Pentru a minimiza incompatibilitățile, MALU WILZ Beauté efectuează teste interne de aplicare locală sau teste epicutanate, utilizate pentru a determina compatibilitatea locală a unui produs. MALU WILZ Beauté este împotriva testelor pe animale!